„Daca istoria este în primul rând acțiune, poezia lui Penna este
în primul rând pasiune, în toate sensurile cuvântului, iar rezultatele ei cele
mai înalte apar atunci când dorința, uimirea, cugetarea se contopesc în
aforisme iluminante: cele mai frumoase sunt construite pe câte o figură
retorică, cum este cvasi-oximoronul „o stranie bucurie de viață” din titlul culegerii omonime. În ultimă
instanță, chintesența procesului poate fi definită, plecând de la o expresie
folosită de Jorge L. Borges pentru Walt Whitman, ca „voință de fericire”: acest proces implică o „curtare
a realității” prin referirea
la aspectele ei cele mai frumoase și plăcute pentru a fi acceptat și iubit de
ea. Cântărețul bucuriei de viață,
fie ea chiar și stranie, și uneori înnegurată, se așteaptă să primeasca bucurie
prin cântul său.”
