Un tată aflat în închisoare pentru că și-a ucis copiii, îi
scrie soției despre revelația de a fi primit vizita lor dintr-o altă
dimensiune; o fetiță își ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile
unei femei lipsite de conștiință; în adolescență, un fiu își părăsește aparent
fără motiv familia și ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, disprețuind
valorile societății moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sophia Kovalevski,
matematician și scriitor talentat, se luptă cu efectele succesului asupra relației
de cuplu.
Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri,
dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai
departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care
înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre
fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă.
Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al
sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din
exterior.